SLĂBITUL CONFORTABIL

...sau cum să combini confortul cu disconfortul...

Mă gândeam în această dimineaţă la cafea: care e particularitatea mea ca prescriptor de nutriţie? Pentru că fiecare dintre cei ce facem recomandări de nutriţie avem profilul nostru: suntem mai atenţi sau mai puţin atenţi la ceva, cu un anume tip de experienţă personală (da, cu toţii o aducem la cabinet şi în prescripţii, într-un fel sau altul). Şi mă întrebam: care e sau mai degrabă a fost profilul meu ca prescriptor? Şi dintr-o şarjă de gânduri rapide am ajuns la ideea că ceea ce încerc eu mereu să prescriu e slăbitul CONFORTABIL. Iar opusul lui e slăbitul prin intervenţii drastice, improvizate etc.

Scriind asta, mi-am dat seama că există un anumit paradox, care are de-a face şi cu ideea de „ieşire din zona de confort”, o idee pe temă căreia mă amuz mereu, pentru că e o expresie care nu zice ce ar vrea să zică. AR vrea să zică: „schimbări de comportamente care aduc progres”, nu vrea să zică propriu-zis să te simţi rău, de exemplu să stai inutil în ploaie, ceva ce te scoate din zona de confort şi nu-ţi aduce nimic bun. Dar asta e mai mult o nuanţă. În nutriţie, totuşi, dacă NU SCHIMBI NIMIC, e evident că nu se va schimba nici greutatea, nici cum arăţi etc. Deci, cumva, trebuie să ieşi din „zona de confort”. Iar asta va declanşa, desigur, unele reacţii de la „susţinătorii confortului”. Aici e şi o bătălie cu biologia, pentru că dacă aşa suntem noi proiectaţi să fim mai degrabă „economi” pe calorii şi grăsime...când începem să tăiem din energia care intră în corp...declanşăm reacţiile înnăscute – foamea, în primul rând. Ca paranteză, aici e şi valoarea medicaţiilor GLP-1, fac suportabil deficitul caloric anihilând foamea reflexă.

Revenind. Slăbit confortabil, în concepţia mea, înseamnă că ceea ce faci păstrează din obiceiurile tale, dar, în acelaşi timp, mai şi modifică din ele. Exemplu banal: dacă eu sunt genul de om care funcţionează pe mulţi carbohidraţi dimineaţa (da, mă autocunosc la acest nivel), să-mi dai grătar cu legume dimineaţa ar fi complet nesustenabil, oricât mi-aş impune din cap că e bine să fac asta. Cam astfel de capcane păţesc foarte mulţi cu dietele de la diverşi – mă refer mai mult la cei neprofesionişti: nimeni nu-i întreabă: „cum ţi-ar pica un mic dejun foarte consistent?”, „dar dacă l-am sări?”. La mine astfel de întrebări sunt BAZA consultaţiilor, pentru că eu fac o personalizare pe ceva ce probabil extrem de puţini fac: pe graficul de energie de-a lungul zilei. E ceva cu care s-ar putea personaliza foarte bine şi eficient. De fapt întreaga mea echipă de nutriţie din Asteco s-a învăţat cu acest gen de personalizare pe metabolismul energetic, care cred că e, din start, cea mai bună în nutriţia obezităţii. Psihologic vorbind, să faci mici schimbări, dar tenace, inclusiv cele banale de tipul introdusului mersului pe jos mai mult sau a unei rutine de mişcare, merge dacă le faci cu paşi nu neapărat mici, dar nu extrem de mulţi. Dacă vrei să iei un om sedentar care mănâncă improvizat şi să-l transformin într-un manechin care găteşte toată ziua, eventual mâncăruri cu 15 ingrediente...va fi un eşec din start. Dar dacă, de exemplu, îi plac ouăle şi pâinea şi îi faci un meniu cu, să zicem, pâine + ou + roşii + o grăsime bună, de exemplu avocado sau ulei de măsline....Ai putut aplica ceva relativ simplu. Şi pasul 2 ar fi ca această masă să fie EXACT UNDE TREBUIE.

Ştiu că pare că „dau din casă” cu astfel de strategii, dar e strategia cu care pacienţii mei de nutriţie, când activitatea mea era 90% nutriţie, aveau cele mai bune rezultate. Apoi, desigur, se lucrează şi lucrăm şi în prezent, cu jurnale alimentare. Ce ai făcut -> ce a ieşit.

Pe cât de simplu sună, pe atât de eficient...

Iar parte de disconfort...cu siguranţă trebuie să vină, dar e ceva temporar şi ce se va transforma într-un confort şi mai mare....Cel al unei mai bune stări de sănătate, al unei mai bune energii. Adică...suferi acum, dar ulterior simţi că a meritat suferinţa.

Deci...DISCONFORT ar fi. Restricţia calorică. Fără acest gen de disconfort, corpul nu face schimbare în metabolismul energetic încât să fie nevoit să dizloce energia din rezerve, adică să scadă grăsimea corporală pentru a o folosi ca energie...

Dar poţi face un „dinsconfort moderat” combinat cu „schimbări confortabile”...dacă acele schimbări sunt modificări de rutine, de compoziţie a meselor, a orarului. Da, cu obligatorie implicare a caloriilor – pe care un specialist bun ştie să le transforme în ceva practic.

Pun acest articol sub această formă, cu eventuale lecţii relativ simple celor interesaţi....în esenţă cam acestea ar fi elementele...

• Disconfort moderat...prin restricţie de un anumit nivel (aici e mai greu de calculat...dar cam asta fac specialiştii)
• Confort relativ...prin modificări pe care le faci dar care nu-ţi dau toată viaţa peste cap
• Confort important...prin strategia de a plasa mesele unde şi cum trebuie

Deci...slăbitul confortabil....e un slăbit cu un disconfort tolerabil şi care ulterior vine cu bucurii de-a dreptul confortabile....

Sper să fie câteva lecţii bune în acest articol, măcar la nivel psihologic, pentru cei interesaţi de slăbire. Unul din marile inconveniente psihologice ale slăbitului e un fel de FOMO nutriţional...poţi avea impresia că alţii fac mai bine, că fac ceea ce trebuie....Antidotul la asta e, dacă vrei să slăbeşti, să porneşti exact de la ce ai tu „non-negociabil”, de la ce se poate potrivi cu stilul tău de viaţă, cu relaţia ta cu mâncarea...şi să faci acei paşi care îţi sunt ŢIE confortabili dar, in acelaşi timp, şi eficienţi.

Trebuie să transmit şi aici pe Substack că nu fac aceste articole pentru a prelua pacienţi, nici nu am posibilitatea, dar mai mult pentru a mă cunoaşte pe mine ca autor de texte...sunt texte provenite dintr-o lungă practică în slăbit, diabetologie şi medicină în general.

Vă mulţumesc dacă v-aţi abonat la articolele mele. Acesta a fost unul uman, scris dintr-o suflare, sunt cu gândul la sute de pacienţi cu care am lucrat şi prejudecăţile, temerile şi bucuriile lor atunci când au făcut ce trebuie...sau ce nu trebuie în nutriţie.

Pe curând,

Dr. A. Copcea